fbpx

KYOCERA CAPTURE MANAGER

KYOCERA Document Solutions Europe, unul dintre liderii mondiali pe piața soluțiilor de tipărire, a anunțat recent lansarea KYOCERA Capture Manager (KCM), un  instrument nou care ajută la optimizarea fluxurilor de afaceri ale intreprinderilor prin captarea datelor.

KCM are rolul de a asista organizațiile în procesele de automatizare a fluxurilor de lucru prin captarea, procesarea, clasificarea și direcționarea datelor importante din orice tip de documente, de la cele fizice / suport hârtie până la cele recepționate digital prin e-mail, web sau chiar de pe dispozitivele mobile. Prin automatizarea proceselor – cum ar fi citirea și tastarea informațiilor și trimiterea către persoana responsabilă sau către unitatea de business – se câștigă timp care se poate aloca sarcinilor mai importante, facilitându-se astfel optimizarea proceselor de afaceri.

După ce realizează captura, KCM identifică inteligent și clasifică tipul de document, extrăgând informațiile necesare și ordonând datele astfel încât acestea să poată fi procesate mai departe. Rutarea datelor se realizează automatizat, folosindu-se un sistem similar aplicațiilor software de tip financiar sau contabil, servicii de stocare în rețea sau servicii cloud, cum ar fi OneDrive sau Dropbox.

KCM utilizează sistemele Tesseract și ABBYY OCR pentru a asigura cea mai înaltă calitate la scanare și la extragerea datelor. Software-ul este acum disponibil în două versiuni: Lite și Pro, iar ambele versiuni pot funcționa independent (nu depind de echipamentele KYOCERA sau alte mărci de imprimante sau multifuncționale).

Caracteristicile suplimentare ale KCM:

Corecția imaginii și reducerea zgomotului. Conversia formatului și asigurarea compatibilității cu formatele MS Office. Recunoașterea formularelor, clasificarea documentelor nestructurate și structurate. Validarea automată a regulilor. Editor de flux de lucru, FullText și OCR zonal. Citirea codurilor de bare, a documentelor Mark Sheet și a scrisului de mână. Controlul accesului de către gestionarea utilizatorilor.

Pentru mai multe detalii, consultați comunicatul oficial.


Vrei sa fi contactat de un specialist Kyocera?